Religia - o vba de dansii inventata

Religia nu trebuie să-nlocuiască mai mult decât se cuvine Legea, aloo. Spiritul Creator, care subzistă într-adevar în ‘cele ce sunt‘, ca un fel de Servomotor ce miscă Kosmosul înconjurator de la simplu la complex, de la inferior la superior, de la Atomu Primar sau Alfa Bigbangator la Omega, care-i Sămânța refacută a tutulor văzutelor și nevăzutelor înghesuite-n Hypernor (în Tatăl Semințiilor), acest Duh de Viață a creat cândva, în trendu-i impetuos-suitor, Omul, actualul cluster creator, despărțindu-l de Bestie ori de Maimuțoiul necuvântător predecesor, și nu altcumva, fraților & cognatilor, aloo, decât prin Lege. Decalogul lui Moise ori Legea celor XII Table a Romanilor, de-un paregzamplu, sunt hypostazele fenomenologiei Spiritului Creator imbricate pe Planeta-Ou, a biosferei Speciilor, iar nu un fenomen istoric cică întâmplător. Atâta timp cât Omul, prin statul & statutul legilor, nu a avut destulă sforță spre a impune hominizilor Tablele sau Regulile ce despart regatul abramburistic al maimuțelor or sălbaticilor de Regatul ordonat, curat și hiigenizat al Civilizațiilor, “iadul” pedepsitor al popilor or vracilor, fiind pe-atunci singurul baubau în stare să-l sparie cât de cât pe hominidul neascultător, pohticios, lacom, rudimentar și distrugător prin chiar substratum-ul instinctelor sale de animal din al bestiilor ciopor, a jucat rolu’ său pozitiv și civilizator. A o ține însă mațu-gaia cu poveștile de adormit copiii ale bisericuțelor și sectelor, în secolul postluminilor, al erei nucleare și călatoriilor stelare, al Computerelor din care se vede cu ochiul liber că se va naște Next Generation de ființe planetare, muult mai civilizate, mai ascultătoare, mai muncitoare/ creatoare și mai simțitoare decât ființele sălbatico-naturale, înseamnă că ori ești sărac cu duhul, mai rău decât se cade spre a te numi înțelept sau conducător al maselor tale populare (cum ar veni), ori că ești un escroc duhovnico-kaki, care-i mână pe bieții naivi cum ar mâna plăvanii pe câmpii, în marș spre ale cerului chimerice tării (de unde nimeni nu va reveni să ne spună dacă o fi or not to bee), în timp ce tu te retragi în conacele-ți fistichii, la tihnite sindrofii & lumești bucurii cu jmecherosii realității care e și va fi, mey copii.