Monday, September 28, 2009

Aloo...

Cin' te-aude cum vbeşti (citez) : "Mă număr printre cei care au tras tare pentru un decont al comunismului. Mi se părea că mai reduc din vinovăţia de a nu fi protestat în anii lui Ceauşescu. Şi dacă tot eram dator cu ceva, din moment ce se putea face, am fost mereu alături de cei care au tras pentru decontul comunismului şi pentru accesul la dosarele fostei Securităţi...", chiar crede că eşti homu cel mai onest din lume, care dintotdeauna i-ai ajutat pe cei care n-au tăcut, ca tine, pe vremea Comunizmului, ci au încercat să-ncropească o rezistenţă, fie şi haiducească, la Golemul Iepocal, căci doar ea, această Rezistenţă (ca-n Polonia sau Cehoslovacia), ne-ar fi putut da o şansă de schimbare reală şi cât de cât rapidă, preste mode şi timp, când va fi sosit vremea...

Or, în privinţa asta, adicătelea a gargarei tale cum că ai încercat să-ţi speli păcatele de a fi tăcut când trebuia să răcneşti, ajutându-i pe cei care n-au tăcut, respectiv după Revoluţia de Muşama, când ai pus mâna pe un ditamai ziar ca şi cum ar fi fost un oarecare bun din bazar, n-aşa?, iar Secu, contra căreia te lauzi că luptai şi mata, habar n-avea de gazetuţa ta, a...?, ei bine, în fine, chiar io personal pot atesta cititorilor, mey rumâne, că minţi ca o gazetă americană din vremurile voastre bune (alea în care tu-l însoţeai pe Ceaşcă în ţeri streine, în delegaţiile de ziarişti periate de ştii tu cine).

Ca să n-o mai lungim, ainteşte-ţi de anul 1990, când ţi-am adus la proaspăt înfiinţatu Express "Povestea lui Ave şi a Securităţii", adică povestea "singurului text vadit anticomunist produs de vreun intelectual român în anii '80" (alţii o spun, nu eu) şi pe care tu, după ce m-ai dus cu preşu timp de aproape un an de zile, ai sfârşit prin a o arunca la coş.

Şi-atunci, de ce-i plângi pe anticomunişti, crocodilule? Băse ista măcar face şi el ce (se) mai poate face, cu condiţia să-l lăsaţi în pace. Dar voi îl loviţi chiar pe hero la cojonace, aloo...

1 comment:

  1. Ehe, câţi ca ăsta ne-au trombonit vreo două decenii... "trick me once - blame on you, trick me twice - blame on me !".

    ReplyDelete