Preşi masochişti & jurnalişti mogulişti

Problema nu constă în faptul că preşedintelui nu-i place ce zice despre el unul sau altul dintre marii editorialişti (recte, dintre cei mai gurişti); căci chestiuţa asta s-ar putea rezolva, păi cum drea, toţi oamenii preşedintelui contribuind la o adică la ridicarea - prin tămâieri factuale, cam aşa cum făcea altădată Elwis (nu Presley, fugiţi naiba) sau cum procedează unii intelectuali prezidenţiali, tale-quale, prin osanale punctuale - la ridicarea moralului politic al preainjuriatului / preamăritului, după caz, naz şi praz, ci constă în aceea că, minţind boboru cu ziaru de vaz or cu tembelizoru de acas, inimicii preşedintelui modifică scoru democratic, astfel că electoratu cinstit şi harnic, dar cu care duhu n-a fost prea darnic, în loc să se ia după conducătoru său în cele bune, se uită la editorialistu care face spume (homu simplu neavând habar de ce o face ăsta, cel puţin câteodată, anume) şi e tentat să-l creadă doar pe gurist/ ziarist în cele nebune, normal, mai ales când vede că şi viaţa îl cam ia de pe val şi-n curând n-o să mai aibă nici ce hali, halal, şi-atunci strigă că de vină-i preş-ul ce-o încasează de la mogulu comanditar, căci doar n-o să-şi dea singur palme pentru faptu că e un biet papiţoi ccnar, iar ăla un păpuşar ordinar.

C-aşa-i rumânu când cu presa cică liberă se-nfrăţeşte, bre : el contra reacţiunii, ca conu Leonida, răbufneşte, în timp ce pe editorialistu Rică Venturiano îl ceteşte, dar când reacţiunea trage dopuri de şampanie ştrengăreşte/ secureşte se bagă adânc subt pat şi tace - rumâneşte, păi cum aşa - ca un peşte, plus că pricepeşte precum coana Efimiţa, egzact când ar trebui să-ţeleagă cine - şi de ce -, în fine, îl tromboneşte. Şi-atunci ce să mai facă şi bietu staff Ro., prins între inimicii calici şi amicii păcălici ca-ntr-un neaoş cleşte, aloo? ;)