Of, dle coleg

Cetindu-ti primele rândurele, al căror tâlc humoristic chiar mi-a făcut plăcere să-l dezleg, descoperind amuzat că poţi fi şi-un blând berbant bleg atunci când e vba de nevastă şi de drăgălaşu-ţi imberb, ca orişice tată de familie de pe globu întreg, normal, crezui că-n fine ai ajuns ca romanu la mal - nu rromanu, aloo, căci atunci ţi-ar fi fost fatal… - şi, drept recunoştinţă pentru Domnu ideal, ai uitat până şi de-al nost’ marinal, hotărând să-l bagi în pisica penelopii pe mogulu comanditar şi să revii, fire-ai să fii, la poantele fistichii et alii poesii cilibii, de pe când eram noi mai juraţi & nevinavaţi copchii… Când colo, constatai că pasămite d-aia-ţi băgaşi până şi sfânta familie în al fabulei grai, ca să ne faci să-nghiţim acelaşi banc răsuflat , ai…? Ei bine, odiosu-ţi pirat o fi el o figură, iar chestia cu ungurii chiar că mă făcu şi pe mine să duc mâna, cam mirat, la gură, dar tu eşti o lulă, mey… Şi-acum mă taie dacă vrei, cotidianu.ro, hey, şi-aruncă-mă la lei (căci n-am io norocu lu Mircea, de eurei, d-ăia cu miros de gaz în ei şi mârtacii mititei… lol)